Piatra de calcar din Serra de Tramuntana îți toacă rapid tălpile bocancilor. Asta e prima lecție pe care o înveți pe GR221, traseul care taie Mallorca de la sud-vest la nord-est. Mulți vin aici cu ideea unei plimbări relaxante pe o insulă mediteraneană, dar munții aceștia sunt abrupți, arizi și cer efort fizic serios. Traversarea clasică durează cam șase zile. Și nu e un drum pe care să-l iei în glumă, mai ales în lunile de primăvară sau toamnă când soarele bate direct pe stâncă.
Traseul principal și vârfurile din calcar
Dacă te încumeți la expediția completă dinspre Andratx, o să câștigi altitudine treptat spre nord. La început dai de Mola de S’Esclop, la 927 de metri, de unde vezi insula Dragonera ca o bucată de piatră desprinsă brutal din continent. Urmează Puig de l’Ofre cu o coborâre destul de lungă și solicitantă pentru genunchi spre valea din Sóller.
Cel mai înalt punct pe care ai voie să calci este Puig de Massanella, la 1365 de metri. Vârful principal al insulei este Puig Major, dar fiind bază militară închisă, Massanella rămâne premiul cel mare pentru drumeți. Pantele sunt complet expuse. Vântul bate de obicei tare acolo sus. Pe măsură ce te apropii de capătul nordic al insulei, treci și peste Puig Tomir înainte să începi coborârea finală spre orașul Pollença.
Sate de munte și chilii reci
Rețeaua de poteci trece prin sate unde poți găsi un pat adevărat și o masă caldă. Estellencs este o oprire obișnuită în primele etape ale rutei, oferind o pauză binevenită de la terenul accidentat. Mai târziu pe traseu ajungi la Mănăstirea Lluc, care schimbă complet ritmul călătoriei.
Chiliile destinate oaspeților sunt extrem de simple. Pereții lor groși țin rece chiar și la final de iulie, un detaliu pe care o să-l apreciezi enorm după o zi întreagă de mers prin soare. Mănăstirea este masivă, un fost loc de pelerinaj, dar pentru un grup obosit contează strict liniștea și faptul că poți dormi pe o saltea în loc de izopren.
Alternative de o zi
Nu ai nevoie de o săptămână întreagă ca să vezi partea asta a insulei. Există destule bucăți din traseu pe care le poți face în câteva ore. Camí de l’Arxiduc deasupra satului Valldemossa este probabil cel mai umblat drum de creastă din zonă. A fost construit la cererea unui arhiduce austriac care voia o cale de acces plată doar pentru a se plimba și a privi marea de la înălțime.
Pentru teren mult mai tehnic, coborârea prin canionul Torrent de Pareis cere atenție maximă. Acolo vorbim de cățărare pe bolovani uriași, nu de mers pe o potecă bătătorită. Un ghid local te poate ajuta enorm pe astfel de secțiuni sau în zonele unde marcajele oficiale pur și simplu dispar inexplicabil, cum se mai întâmplă în nord.
Ia cu tine apă mai multă decât crezi că o să bei. Izvoarele sunt rare și deseori seacă vara. Mallorca pe munte e dură și plină de pietre ascuțite, dar exact asta face ca o bere comandată la finalul zilei într-o piațetă din Pollença să merite tot efortul.
Fotografie: mallorca-camins.info (archive)