Am mers zeci de kilometri pe potecile din Serra de Tramuntana și îți pot spune un lucru sigur. Aici nu vii pentru trasee comode prin iarbă. Drumurile sunt pietroase, adesea abrupte și te solicită serios la coborâre. Dar fix asta le face interesante.
Aceste rute nu au fost făcute pentru turiști. Au fost tăiate în stâncă de generații de tăietori de lemne și contrabandiști. Azi formează o rețea uriașă care străbate coasta de vest a Mallorcăi.
Drumuri vechi și ziduri uscate
Când mergi spre o cală izolată, cel mai probabil calci pe un drum construit inițial în timpul stăpânirii musulmane. Pe la mijlocul lunii octombrie, când se mai duce din căldura sufocantă a verii, poți vedea perfect cum au fost trasate aceste drumuri pe buza prăpastiei.
În pădurile de stejar vei da peste niște cercuri plate din pământ bătătorit. Acolo se făcea cărbune pe vremuri. Pe coastă vei remarca turnuri de veghe ridicate împotriva piraților. Majoritatea potecilor sunt susținute de pedra en sec, tehnica locală de a construi ziduri de sprijin din piatră fără niciun fel de mortar. E o treabă care necesită o precizie inginerească pe care meșterii locului o stăpânesc perfect.
Marea traversare: GR 221
Dacă vrei să vezi insula la pas, traseul principal este GR 221. Localnicii îi spun Ruta de Pedra en Sec. Începe jos în Port d’Andratx și se termină hăt departe în Pollença. Traseul leagă satele între ele și include o serie de refugii unde poți înnopta dacă faci drumul din mai multe bucăți.
Și e mult de mers. Consiliul insular a tot refăcut porțiuni din el în ultimele două decenii. Nu te baza că totul e neted ca în palmă. Unele sectoare cer atenție la orientare, mai ales când ceața coboară brusc pe creste sau când ploaia face ca piatra lustruită să devină extrem de alunecoasă.
Garduri și proprietari
Peste 90% din suprafața munților Serra de Tramuntana se află în mâinile unor particulari. Asta înseamnă că dreptul tău de a te plimba se va lovi uneori de porți închise.
De-a lungul anilor au existat tensiuni reale aici. Unele drumuri istorice spre Cala Castell sau Puig des Teix au fost blocate de proprietari după ce vizitatorii au lăsat gunoaie sau au deviat de la traseu. Autoritățile negociază constant pentru a menține deschise potecile publice. Ca regulă generală, dacă vezi un semn de trecere interzisă pe o poartă privată, nu sări gardul. Caută varianta oficială de ocolire.
Cum te orientezi pe munte
Uită de marcajele cu vopsea pe copaci. În Mallorca sistemul oficial se bazează pe stâlpi indicatori din lemn la intersecțiile mari. Pe restul traseului te ghidezi după fites. Acestea sunt mici grămezi de pietre lăsate de alți drumeți pentru a confirma direcția bună.
Organizații locale precum Grup d’Excursionisme de Mallorca fac o treabă excelentă de curățare a vegetației și de refacere a acestor marcaje tradiționale. Iar pe anumite vârfuri vei plăti o taxă de trecere. Pentru a urca pe Massanella, al doilea vârf al insulei, treci prin moșia privată Comafreda și ți se va cere o sumă la intrare pentru conservarea zonei. Păstrează mereu mărunt la tine pentru astfel de situații.
Logistica de bază
Dacă ai de gând să intri pe trasee lungi, ia problema apei foarte în serios. Izvoarele sunt rare și de multe ori seacă complet până la finalul lunii mai. Un rucsac cu cel puțin trei litri de apă pe zi e absolut obligatoriu pe porțiunile expuse la soare.
Nu te baza exclusiv pe semnalul telefonului, pentru că văile adânci blochează frecvent rețeaua. Descarcă o hartă offline înainte să pleci din oraș. Bocancii cu talpă rigidă te vor salva de dureri de picioare pe porțiunile unde piatra e ascuțită și instabilă. E destul de obositor să mergi o zi întreagă pe un teren atât de neregulat, însă abia când termini traseul într-o piațetă de sat prăfuită cu o cafea rece în față înțelegi de ce oamenii continuă să bată drumurile astea de sute de ani.
Fotografie: mallorca-camins.info (archive)