Când te gândești la Baleare, probabil ai în minte plaje aglomerate și cluburi. Dar există o altă realitate pe teren. Mallorca și Menorca au o rețea uriașă de arii protejate unde peisajul a rămas intact. De la mlaștinile din sud până la stâncile bătute de vânt de pe coasta de nord a Menorcăi, insulele păstrează spații sălbatice pe care mulți turiști pur și simplu le ratează.
Parcul Național Arhipelagul Cabrera
Grupul de insule se află la 12 kilometri sud-est de Capul Salines. Armata spaniolă a folosit acest teren ca poligon de tragere ani la rând. Totul s-a oprit în 1986 după un protest al navei Sirius a celor de la Greenpeace. Din 1991 zona are statut de protecție strictă.
Acum găsești aici un ecosistem marin care funcționează exact cum trebuie. Pajiștile de posidonie de sub apă ascund sute de specii de pești. Pe insula principală ajungi doar cu barca din Portul Palma sau Colònia de Sant Jordi. Traseul pe apă durează cam o oră. Asta dacă prinzi o zi în care marea nu e prea agitată și cursa pleacă la timp din port, un detaliu pe care mulți îl ignoră când își calculează programul de vacanță. Pe uscat ai la dispoziție poteci de pământ care duc spre un castel vechi și o plajă izolată.
Zonele de coastă din Mallorca
Presiunea imobiliară a fost uriașă în anii ’80. Câteva zone au scăpat însă de betonare datorită intervenției localnicilor.
Parcul Natural Sa Dragonera
Bucata asta de stâncă arată exact ca spatele unui dragon ieșit din apă. O vezi cel mai bine de pe plaja din Sant Elm. În 1982, oamenii din zonă au blocat construcția unui complex turistic masiv aici. Azi insula e plină de șopârle mici care îți taie calea la tot pasul pe cele patru trasee marcate. Bărcile pleacă regulat din Sant Elm, iar la sosire plătești o taxă de intrare de aproximativ un euro. Sâmbăta nu te costă nimic.
Parcul Natural Cala Mondragó
Mai la sud, în apropiere de Santanyí, protecția acoperă plajele S’Amarador și Cala Mondragó. Zona e plină de pini. Traseele sunt scurte și complet plate. E genul de loc unde poți merge în teniși obișnuiți fără nicio problemă.
Peninsula Llevant
Nord-estul insulei e o zonă aridă și deschisă. Llevant oferă un contrast puternic cu pădurile din vest. Aici vezi șoimi deasupra stâncilor abrupte. Administrația a recondiționat câteva cabane vechi de piatră, cum ar fi S’Arenalet. Poți dormi acolo dacă vrei să petreci noaptea departe de orice drum asfaltat.
Mlaștinile S’Albufera și S’Albufereta
Între Port d’Alcúdia și Can Picafort se întinde cea mai veche arie protejată din Baleare. S’Albufera a fost declarată parc în 1988. Sute de specii de păsări se opresc aici în timpul migrației. Digurile sunt plate și bune pentru mers pe bicicletă. Există câteva observatoare din lemn de unde poți urmări păsările, dar ai nevoie de răbdare. Tururile ghidate de sâmbătă dimineața sunt utile dacă vrei să înțelegi ce se ascunde de fapt în stufăriș.
S’Albufereta e varianta mai mică a parcului. Se află mai aproape de Port de Pollença. Ai două poteci principale de mers pe jos. Și e mult mai liniștit aici, deci termini traseul repede dacă ești doar în trecere.
Monumente naturale și trasee dificile
Torrent de Pareis
Deși unii asociază coasta de nord a Menorcăi cu peisaje abrupte, acest canion dramatic taie de fapt munții de calcar din Mallorca. Coborârea prin Torrent de Pareis e o drumeție dură. Traseul e plin de bolovani uriași și se termină direct pe o plajă cu pietre la Marea Mediterană. Nu-i o plimbare de duminică. Ai nevoie de încălțăminte de munte și de un ghid dacă nu cunoști ieșirile din canion.
Fonts Ufanes
În nordul insulei se întâmplă un fenomen hidrologic rar după ploile grele. Apa țâșnește violent din subteran la Fonts Ufanes. Pădurea de stejari se inundă și se transformă într-un râu în doar câteva ore. E un spectacol complet dependent de vreme. Dacă prinzi o lună noiembrie cu ploi torențiale, merită să mergi să vezi.
Reguli pe traseu
Administrația parcurilor aplică reguli stricte în toate aceste
Fotografie: mallorca-camins.info (archive)